1. Idlib, orașul-fortăreață al forței rebele
Drumul care duce de la granița cu Turcia către Idlib, străbătut recent de delegațiile ONU care au vizitat zonele afectate de cutremurele dezastruoase din februarie, a fost proaspăt asfaltat și este mărginit de plante și palmieri. Este destinat să reprezinte așa-numitul „guvern de salvare” de la Idlib, ramura administrativă a HTS, grupul islamist armat care controlează ultimul bastion rebel al Siriei.
Situat între două puncte de control, este imposibil să avansezi pe această porțiune de drum fără o escortă HTS, precum și un ghid a cărui responsabilitate este însoțirea jurnaliștilor. Vizitatorii care intră în provincie sunt întâmpinați de un uriaș steag revoluționar sirian și de un banner cu declarația de credință islamică scrisă cu litere negre pe un fundal alb.
Încă din primele luni ale revoltei împotriva regimului lui Assad din 2011, Idlib a fost locul de desfășurare a unor lupte brutale care s-au transformat rapid în război civil. Provincia a devenit, de asemenea, un centru de tranzit pentru mulți dintre luptătorii străini care au călătorit în Siria pentru jihad și scena pentru unele dintre cele mai brutale abuzuri comise de grupurile jihadiste împotriva civililor, în special împotriva minorităților creștine și druzi.
Pe măsură ce intri în oraș, căzut sub controlul unei coaliții de grupuri rebele, islamiste și jihadiste în 2015, nu există nicio urmă de bannere negre jihadiste și nici de logo-ul grupului HTS. În afară de două blocade conduse de bărbați mascați în uniforme kaki care reprezintă „serviciile de transport” ale orașului, lipsa bărbaților înarmați pe străzi este aproape uimitoare. Nimeni nu poate fi văzut purtând ținute tradiționale afgane și nu există semne că pe stradă patrulează sau chiar circulă militari.
„Ne-am asigurat că populația a înțeles că locul luptătorilor este pe front, nu printre oamenii de rând”, mi-a spus ghidul meu.
La prima vedere, numărul masiv de steaguri revoluționare fluturând în oraș ar putea părea nesemnificativ, dar este de fapt revelator: HTS vrea să se distanțeze de jihadiști, care denunță tot felul de simboluri naționale. Nu au mai rămas decât câteva blasfemii decolorate scrise pe pereți vizând șiiții și democrația, ambele detestate de jihadiști.
Idlib e un oraș plin de viață. Cafeneaua Kitap, o librărie-bibliotecă situată între moscheea al-Tawhid și fostul hotel Carlton, a devenit o „oază de pace” atât pentru cititori, cât și pentru studenți. Femeile și bărbații sunt separați unii de ceilalți în cafenea, la fel și în restaurante. Însă în spațiile publice din Idlib, cum ar fi grădinile publice sau centrele comerciale, amestecarea genurilor este tolerată, la fel și țigările și melodiile revoluționare care se aud cântând în magazine.
Războiul a dislocat milioane de oameni, iar în ultimii ani populația din Idlib aproape s-a dublat. Potrivit organizației Medici Fără Frontiere (MSF), numărul de oameni care locuiesc în provincie a depășit 4,5 milioane. În ultimii trei ani, un armistițiu firav cu regimul Assad, întrerupt uneori prin incursiuni și atacuri aeriene, dar mult mai rare decât înainte, a făcut orașul mult mai sigur.
2. Abou Mohammed al-Joulani, liderul HTS și conducătorul Idlibului
La o zi după sosirea mea în oraș, primesc o invitație rară să-l cunosc pe Abou Mohammed al-Joulani într-o zonă rezidențială din Idlib. Joulani a acordat până acum doar două interviuri cu jurnalişti străini, primul cu postul de radio qatarian al-Jazeera în 2015, iar al doilea cu PBS din SUA în 2021. De asemenea, în zilele care urmează mi se acordă interviuri cu unul dintre cei mai de încredere însoţitori ai lui Joulani, irakianul Abu Maria al-Qahtani, precum și mai mulți oficiali HTS și ai „guvernului de salvare”.
Întâlnirea mea cu Joulani are loc noaptea târziu și este precedată de măsuri de securitate, inclusiv obligația de a lăsa toate mijloacele de comunicare într-un vehicul parcat în alt cartier.
HTS, care este clasificat drept grup terorist de către Națiunile Unite, are o poveste oarecum ciudată, la fel ca liderul său. Înainte de a conduce HTS, Joulani a fost un membru de rang înalt al grupului Statului Islamic din Irak (din care s-a desprins gruparea Statului Islamic (IS)) și s-a separat public de jihadismul global. În 2012, Abu Bakr al-Baghdadi, pe atunci lider al grupării Statului Islamic din Irak și care mai târziu avea să conducă gruparea IS, l-a repartizat pe Joulani în Siria, împreună cu câțiva dintre oamenii săi, pentru a beneficia de contactele și rețelele pe care grupul său le avea deja în 2012 în țară și să formeze o subfilială numită Frontul al-Nusra.
Odată ajuns în Siria, Joulani a început treptat să se îndepărteze de autoritatea lui Baghdadi și a început să refuze ordinele. În 2013, a mers atât de departe încât a jurat loialitate față de al-Qaeda și liderul de atunci al organizației, Ayman al-Zawahiri.
Trei ani mai târziu, Joulani și-a rupt legăturile cu al-Qaeda, s-a întors împotriva lui Zawahiri și a epurat Frontul al-Nusra de elementele sale cele mai radicale.
Astăzi, HTS, o fuziune a mai multor grupuri islamiste și rebele, și-a asigurat dominația în ultima redută a Idlibului și luptă activ atât cu al-Qaeda, cât și cu gruparea IS prezentă în regiune.
HTS spune că lucrează spre a se asigura că zonele aflate sub controlul său nu pot fi folosite ca platforme pentru a pregăti atacuri împotriva Occidentului. Mulți dintre membrii de rang înalt ai grupului cu care m-am întâlnit în timpul călătoriei mele au spus, de asemenea, că războiul purtat de Rusia în Ucraina este în concordanță cu implicarea Moscovei în conflictul sirian din 2015.
3. Întâlnirea cu ultimii creștini rămași în Idlib
În a treia zi, după ce am fost invitați de HTS să participe la o întâlnire între unii dintre membrii lor de rang înalt și reprezentanții a trei dintre satele creștine din Idlib, pornim pe infamul drum M4. Acest drum, de-a lungul căreia se află baze de supraveghere ale armatei turcești de câteva mii de soldați, a fost patrulat de Rusia și Turcia între 2019 și 2020.
În ultimii ani, mai multe atacuri au vizat atât patrulele, cât și bazele turcești.
Din 2012, satele creștine din provincia Idlib au fost puternic lovite, iar locuitorii au fost supuși la adevărate orori ale războiului: extorcări, luări de ostatici, violuri, confiscări de proprietăți; bisericile lor au fost bombardate, distruse, arse și, în unele cazuri, transformate în moschei. Ororile au forțat aproximativ 90% din locuitori lor să-și părăsească locuințele.
Dar în ultimii doi ani, și în ceea ce ar putea semăna cu o încercare de autocritică, HTS susține că a lansat un proces de returnare a proprietăților confiscate creștinilor care se prezintă, „cu excepția celor cu legături cu regimul sirian”. Este un proces lung și complicat al cărui cadru este încă în curs de elaborare.
În cadrul întâlnirii, reprezentanții creștini au evidențiat aceste provocări și au discutat modalități în care ar putea fi depășite. Un astfel de exemplu este utilizarea declarațiilor filmate ale martorilor, pentru a dovedi dreptul de proprietate în cazurile în care documentele de proprietate nu mai există.
Până acum, mai multe case au fost restituite proprietarilor de drept, unele cu forța. Potrivit HTC, în satul Qunaya, este vorba de „56 de case goale, 42 de case returnate rudelor apropiate și 41 de case în curs” de returnare. În satul Yacubiyeh, cifrele sunt „90 de case goale, 120 de case returnate rudelor apropiate și 109 în curs” de a fi returnate. Negocierile sunt încă în curs pentru restituirea terenurilor agricole – principala sursă de venit a sătenilor. În urma cutremurelor devastatoare din februarie, însă, aceste planuri au fost suspendate până la 1 august 2023.
Proprietățile au fost returnate și oamenilor care locuiesc în orașul Idlib, dar comunitatea creștină de acolo a refuzat să-și reia biserica din cauza „lipsei de resurse pentru a o întreține și a o păzi”.
În zonele controlate de rebeli, creștinii își pot practica religia, dar nu fără restricții. Creștinilor li se permite să țină liturghii zilnice și să restaureze unele dintre bisericile lor, dar li se interzice să sune clopotele bisericilor sau să pună cruci pe clădiri.
„Situația este cu siguranță delicată pentru noi, creștinii, dar s-a îmbunătățit în ultimii doi ani”, mărturisește un rezident cu care vorbesc. Faptul că situația s-a îmbunătățit i-a determinat pe unii să încerce să-și aducă membrii familiei înapoi în regiune. În timp ce unii dintre cei care au fugit și-au căutat refugiu în alte părți ale țării, alții locuiesc în străinătate.
Unii creștini militează și pentru formarea unei treceri directe între Idlib și zonele controlate de regimul Assad, pentru a le facilita călătoria și vizitarea rudelor. Astăzi, astfel de călătorii nu sunt doar complicate, dar au și prețuri exorbitante, costând cel puțin 700 de dolari, o sumă uriașă pentru majoritatea sirienilor. Cei care își permit călătoria trebuie să angajeze o serie de contrabandiști pentru a încerca mai întâi să traverseze zonele controlate de rebelii pro-turci și apoi pe cele controlate de miliția kurdă YPG înainte de a ajunge pe teritoriul controlat de regim.
4. „Lagărele demnității” de lângă granița cu Turcia
Înainte de a pleca în Turcia, HTS acceptă să facem un ocol pentru a vizita taberele Atmeh (pe care mulți sirieni le numesc „tabere de demnitate”) situate la marginea unei zone tampon blocate între zonele controlate de HTS și grupurile armate pro-Turcia.
Una dintre cele mai mari provocări ale „guvernului salvării” este să țină un recensământ și să gestioneze refugiații care trăiesc acolo. „Unele dintre locurile de cazare care trebuiau să adăpostească persoanele strămutate din taberele ilegale au fost oferite victimelor cutremurului”, a declarat ministrul Mohamed Bashir, responsabil cu serviciile de dezvoltare și ajutor umanitar ale administrației.
Pentru locuitorii orașului Idlib este important ca relațiile dintre Turcia și HTS, care se rezumă, în esență, la un echilibru permanent de putere, să rămână funcționale. În timp ce Ankara trebuie să recunoască autoritatea HTS (deși probabil ar fi preferat să guverneze Idlib în același mod în care guvernează alte zone din nordul Siriei), HTS trebuie să recunoască influența Turciei în regiune, deoarece este singurul său cordon cu lumea exterioară și are încă o prezență militară în Idlib.
Atât reprezentanții islamiști, cât și reprezentanții sirieni pe care i-am întâlnit pe teren au spus că va fi dificil „pentru Ankara, Moscova și Damasc să impună un acord negociat fără HTS”. Dacă ar face-o, ar fi perceput ca un dictat împotriva nu numai interesele lor, ci cele ale revoluţiei.
HTS are mai mulți ași strategici pe care îi poate folosi la nevoie și consideră, în continuare, că se află într-o poziție de forță în poziția sa de comandă. Una dintre cele mai prețioase atuuri pe care le deține este amenințarea cu reluarea ostilităților, care ar trimite un potop de refugiați în Turcia, unde sunt din ce în ce mai puțin bineveniți, și pe termen lung, potențial, și în Europa. Un astfel de val de refugiați nu ar consta doar din civili, ci și din jihadiști locali și străini, pe care HTS până acum a reușit, cumva, să-i controleze. Câteva zeci de jihadiști sunt cetățeni francezi.
Este posibil ca HTS să nu-și fi atenuat rigoarea religioasă sau legile pe care le-a impus cu forța populației din Idlib, dar a adoptat o poziție clară împotriva jihadismului global. La 12 ani de la începutul revoluției, „guvernul de salvare” al HTS este o ultimă încercare de a obține o guvernare independentă în Idlib.
În timpul vizitei mele, reprezentanții civili mi-au spus în mod repetat că „Nu reconstruim. Mai degrabă construim totul de la zero și avem nevoie de ajutorul comunității internaționale pentru a face asta... Dacă HTS și Joulani sunt considerați teroriști, înseamnă că toată populația din Idlib sunt considerați și ei teroriști?”
Traducere și adaptare de Andrei Paraschiv de pe pagina în limba engleză a France 24.